Iurie Roșca, jurnalist
Информация о канале обновлена 18.11.2025.
Iurie Roșca, jurnalist
”Părintele Mina: S-a produs un dezechilibru pentru că lipsea tocmai ce este mai important - baza, care este religia, și morala care ți se impune tot prin această religie. Vedeți că omul prin natura lui este creat după chipul lui Dumnezeu. Noi vorbim după Biblie, după învățătura creștină, și nu după concepțiile materialiste care denaturează firescul, căci ateismul este nefiresc, este abject. Dumnezeu a creat pe om după chipul și asemănarea Lui. Chipul constă în însușiri dumnezeiești - în dispoziție intelectuală, în dispoziție artistică, în dispoziție morală, în dispoziție religioasă. Pe om trebuie să-l cultivăm în toată integritatea lui. Se spunea chiar în țara noastră că în timpul lui Ceaușescu formam omul multilateral dezvoltat. Dar oare era el multilateral când ignoram moralitatea și religiozitatea? În educația materialistă, în ideologia aceasta a sistemului comunist, se ignora religiozitatea și morala. Și atunci, neglijând, ignorând religia care este un sistem de gândire ce-l angajează pe om la o cunoaștere nu numai a celor materiale, conform concepțiilor omului raționalist, vedem cu toții unde ne-am pomenit. Numai prin revelația divină ni se face cunoscută rațiunea divină, prin cuvântul Tatălui, cuvântul lui Dumnezeu, care este rațiunea lui Dumnezeu, care ni se descoperă nouă, iar noi trebuie să ne integrăm în acest supranatural. Când acceptăm revelația divină, ne încadrăm, cu viața noastră, cu gândirea noastră, cu sistemul nostru de orientare a vieții noastre, în supranatural. Deci, suntem copiii lui Dumnezeu. Și Botezul este a doua naștere. Noi suntem născuți din părinți după legile naturii, ca oricare ființă, dar ne naștem din nou prin Botez și prin Botez primim, de la Tatăl ceresc prin Duhul Sfânt, și credința, și cunoașterea, și morala. Și prin Sfintele Taine primim sfințirea vieții noastre, și în gândire, și în vorbire, și în fapte, și în toate. Aici e baza. Iar dacă s-a produs această descreștinare, înstrăinare, era necesar ca intelectualii, care au făcut această trezire națională din simț național și patriotic, să dezvolte acest simț care este de multe ori vag și incomplet. Ei l-au luat pe Eminescu ca model de cultură, de gândire, de exprimare, de extindere cu multă larghețe asupra tuturor problemelor. Ar fi o inepție să minimalizăm valoarea și dimensiunile lui Eminescu în cultura română. El a avut o gândire largă, încât n-a ignorat religia și viața morală. A înțeles că este o interpătrundere, o unitate între cultură și spiritualitatea creștină, așa cum a fost pe parcursul întregii istorii a neamului nostru, o împletire a vieții spirituale cu cea culturală și o angajare a brațului secular, a conducerii de stat și a brațului celui puternic al lui Dumnezeu care este Biserica. Căci aceasta nu mai este vremelnică, ci veșnică. Aceste două brațe au colaborat, au conlucrat de-a lungul timpului și Eminescu era conștient de aceasta. Dar Eminescu este un om și el. Acești poeți și scriitori, acești intelectuali care au adus trezirea patriotică, culturală și națională, au rămas oarecum limitați, punându-l pe Eminescu în centrul universului. Eminescu nu-i Hristos, Eminescu nu-i cel care deține sursa și izvoarele. Izvoarele le găsim tot în Sfânta Scriptură, tot în Biserică, tot în Tradiție, iar în centrul lumii este Hristos. Să revenim la ceea ce a fost poporul basarabean până la perioada comunismului, până a fi fost înstrăinați și goliți completamente. Deci, le-a vremuit, cum zice poetul, graiul, și i-a înstrăinat chiar de originea lor, de cultura și de graiul lor, dar i-a înstrăinat și de graiul dumnezeiesc. Și lucrul acesta a fost cel mai grav, prin pustiirea bisericilor și a mănăstirilor, prin lipsa de educație religioasă care era interzisă, iar oamenii erau prigoniți pentru cuvântul lui Dumnezeu. Încât copiii nu mai erau ai Bisericii, tineretul nu mai era al Bisericii creștine și intelectualii erau înstrăinați de Dumnezeu”. (Din dialogul susținut în 1996 ”Părintele Mina Dobzeu, botezătorul lui Nicolae Steinhardt”. Acest interviu va fi parte a antologiei ”Pana ca Spadă” în curs de apariție).
Prefața la antologia în curs de apariție “Pana ca Spadă”
https://carte.arcaluinoe.info/
Nicolae Totu și alți autori la Universitatea Populară https://carte.arcaluinoe.info/
Dragii mei prieteni, vă salut cu respect și vă spun Doamne ajută tuturora! Nu prea sunt prezent cu video pe teme de actualitate în ultimele săptămâni deoarece munca asupra cărților îmi ia tot timpul. Mulțumesc tuturor celor care comandă cărțile noastre. Cu ajutorul lui Dumnezeu voi reuși să mai pregătesc încă vreo câteva manuscrise pentru tipar, după care voi reveni cu video și cu scrierea articolelor. Apropo, membrii Clubului Prietenii Universității Populare îmi pot scrie direct pe e-maiului meu personal pe care îl au, sugerându-mi teme de abordat în intervențiile mele. Așa m-aș rupe de la activitatea destul de solicitantă de peste zi pentru a răspunde la preocupările dumneavoastră. Între timp vă rog să sugerați și altora să comande cărțile Universității Populare aici: https://carte.arcaluinoe.info/ Cu sinceră prietenie și recunoștință, Iurie Roșca.
Ofensiva editorială continuă!
Procurați cărțile noastre:
https://carte.arcaluinoe.info/
Владелец канала не предоставил расширенную статистику, но Вы можете сделать ему запрос на ее получение.
Также Вы можете воспользоваться расширенным поиском и отфильтровать результаты по каналам, которые предоставили расширенную статистику.
Также Вы можете воспользоваться расширенным поиском и отфильтровать результаты по каналам, которые предоставили расширенную статистику.
Подтвердите, что вы не робот
Вы выполнили несколько запросов, и прежде чем продолжить, мы ходим убелиться в том, что они не автоматизированные.
Наш сайт использует cookie-файлы, чтобы сделать сервисы быстрее и удобнее.
Продолжая им пользоваться, вы принимаете условия
Пользовательского соглашения
и соглашаетесь со сбором cookie-файлов.
Подробности про обработку данных — в нашей
Политике обработки персональных данных.